Ziua Eminescu

​

Sâmbătă 20 Ianuarie, în Toronto, organizat de tânăra și dinamica echipa a Consulatului Român condusă de Doamna Oana-Raluca Gherghe împreună cu ziarul Observatorul al Domnului Dumitru Puiu Popescu care, deși nu tânăr reușește, așa cum spune Gia Ionescu, să țină în Canada un ziar românesc de 30 de ani și să mai fie și bun, au organizat deci un eveniment dedicat zilei de naștere a poetului Mihail Eminescu.

Evenimentul, așa cum menționa Domnul Dumitru Puiu Popescu a fost dedicat și Zilei Culturii Naționale dar și multor Ioni rămași ne-celebrații anul acesta, Ion Minulescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă.

Accentul a căzut totuși primordial pe aniversarea a 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, cel mai Român dintre toți Românii cel care, în cuvinte măiestrite ce merg la sufletul și inima oricui, a scris teoria relativității cu 50 de ani înaintea lui Einstein, deși lumea largă o atribuie încă lui Einstein.

Porni Luceafărul. Creșteau

În cer a lui aripe,

Și căi de mii de ani treceau

În tot atâtea clipe.

În 2009, Academia Recordurilor Mondiale a omologat Luceafărul ca fiind cel mai lung poem de dragoste scris vreodată.

Eu zic că este cel mai frumos poem de dragoste scris vreodată.

Din August, anul trecut, de când m-am întors din România după ce am publicat și lansat cartea Luciei, Când eram prietenă cu timpul, la Biblioteca Costache Sturdza din Bacău, eu nu am avut ocazia să particip la o întrunire a românilor de aici, din Canada.

Eu nu sunt nici un fel de specialist în poezie și mai ales Eminescu, nu am mai fost niciodată la o manifestare dedicată aniversării nașterii lui și nu știam exact la ce să mă aștept.

Vedeam o sală, cu niște scaune, aproape plină de invitați și câțiva vorbitori, desigur autorități în materie de poezie, cultură dar în special Eminescu, luând microfonul pe rând și spunându-ne lucruri știute sau nu așa de știute, desigur interesante, despre marele poet român.

Să găsesc însă o sală super plină, cu oameni stând în picioare din lipsă de scaune și înghesuindu-se, din lipsă de loc, și în loc de autorități în materie de Eminescu, artiști, talent și pasiune care de multe ori au electrizat efectiv sala? Asta nu mă așteptam!

Programul prezentat a fost excelent ales și excelent interpretat.

Dincolo însă de program pentru mine au existat momente care au trezit amintiri vechi și dragi și m-au emoționat enorm.

O mare surpriză pentru mine a fost apariția pe scenă a cântăreței de Jazz Barbara Lică.

O cântăreață renumită, cu o voce și repertoriu superbe de care nu am știut nimic până acum.

Barbara s-a născut aici, în Canada, și vorbind românește cu un accent englezesc și cuvinte stâlcite, însă extrem de nostim, care a adăugat și mai mult haz celor spuse, ne-a explicat proveniența cântecului interpretat de ea, You should write a book - Poți scrie o carte: după 14 ani de căsnicie soțul ei nu poate scrie nici măcar o pagină despre lucrurile bune făcute pentru ea dar poate scrie o carte despre cum nu i-a încurajat visele și a dezamăgit-o.

Găsiți cântecul aici, ca de altfel multe altele, vă încurajez să urmați linkul și să ascultați, veți fi impresionați.

https://youtu.be/MzweL60AH68

Pentru mine însă, dincolo de frumusețea cântecului m-a impresionat similitudinea.

Lucia a exprimat, ceva similar, dar în cuvinte, nu în cântec, când a scris „Un plan, făcut întâmplător, de Valentine’s Day”, publicat original în Observatorul în 2006 și re-publicat în volumul Când eram prietenă cu timpul.

Daca nu aveți cartea, o gasiti aici

https://www.luciaverman.com

Un alt moment de mare impact l-a constituit prezența pe scenă a grupului Saxophia & Chitarius care au interpretat melodia Pe lângă plopii fără soț.

Toți cei din sala au recitat versurile superbei poezii, eram parcă pe vremuri, la Cenaclul Flacăra.

Sper să nu îmi fie luat în nume de rău, dar eu nu sunt un mare admirator al muzicii populare, nu mă ridic în picioare și nu mă amestec în „horele” ce de multe ori se cântă și trezesc entuziasm deosebit la diferite evenimente Românești.

Dar ansamblu Aroy din Kitchener a interpretat așa de bine, de pasionat și cu așa mult talent cele patru reprezentări, că au avut și un biss, încât chiar și pe mine m-au impresionat. În timpul prezentării au folosit doua feluri de pălării, iar la un moment dat și-au scos pălăriile de pe cap.

Mi-o scot și eu pe a mea!

Au fost și alți virtuoși ai diverselor instrumente pe care doar îi menționez aici. Antonia de Wolfe, Alexander Gangurean, Kai Oszalai, Paul Panait, Vasile Simion Ciobanu, Gia Ionescu.

Asta pentru că eu nu sunt un reporter și nu am talentul pe care îl avea Lucia, de a prezenta evenimente într-un mod care să facă cititorul să fie și participant, să fie prezent acolo, de parca ar vedea un film. Eu pot doar scrie despre ceva ce a avut un impact direct asupra mea.

Puteți însă afla mai multe despre eveniment de pe site-ul și pagina FaceBook a Consulatului Român și, desigur, din ziarul Observatorul care a avut, cu siguranță, un „Observator” al evenimentului și va publica în ziar un reportaj.

Dar am lăsat la urmă ceea ce de fapt m-a impresionat cel mai mult: prezența pe scenă a multor copii, de vârste diferite și din diverse localități din Ontario.

Privindu-i, dar mai ales ascultându-i, mi-am amintit, cu bucurie, dar și cu tristețe, de vremea când noi, eu și Lucia, mergeam cu fata noastră, Anna Julia, de 9 ani atunci, născută aici și având aproape toți prietenii ei de joacă Canadieni. Și îmi aminteam cum spunea „porticală” în loc de portocală și cu mare greutate pronunța „epule” in loc de iepure, iar noi, bineînțeles, muream de râs.

Și m-am bucurat văzând că profesorii și părinții i-au adus totuși pe scenă, chiar dacă pronunță cuvintele stâlcit și cu accent, făcând de fapt să fie totul și mai frumos și mai inedit. Arătând străduința de a învăța și de a promova.

Ziarul Observatorul și Cenaclul Observatorul a promovat în permanență pe cei tineri, pe copii. Și asta este o mare realizare și merită menționat și amintit în permanență.

Organizatorii, Domnul Dumitru Puiu Popescu și Doamna Consul Oana-Raluca Gherghe, mai ales cea din urmă, au promis multe evenimente similare în viitor.

Ce pot spune eu este că, în afară de o sală mai mare, să nu schimbe nimic altceva.

Întrucât a fost perfect.