Bee

​

Vorbeste Lucia:

​

Cățelul nostru a fost cumpărat la insistențele fără de sfârșit ale Laurei, fata cea mare.

Că ea vrea un animal, ca nu are pe nimeni, ca vrea neapărat un suflet de care sa aibă  grija, și  gata. Nu s-a putut nimeni înțelege cu ea. Si dacă fata tatei vrea ceva, dorința ii trebuie îndeplinită.

Așa ca într-o zi, la început de Mai ca sa fiu mai exactă, tatăl Laurei a început căutările acelui suflet , nu o pisica,  s-a stabilit, șoarece sau alta lighioana ci un cățel.

A colindat prin multe magazine pentru animale, doar, doar o găsi ceva și frumos, și tânăr, și ieftin. 

Pentru ca trebuiau luate in considerare și aceste aspecte.

Cînd, saturat de acest chin a vrut sa se întoarcă acasă, și-a reamintit de existența unui magazin, ceva mai departe de casa și s-a gândit ca nu strica totuși să încerce și acolo. După ce a pus ochii pe cîțiva cățeluși, că a zis ca nu se întoarce acasă cu mîna goala, una din vânzătoare l-a poftit într-o cămăruță în care erau ținuți “aleșii”. Toți simpatici foc, mărunței, adevărate blănițe cu ochi. Dintre toți aceștia cel mai gălăgios, un pumn negru cu ciorapii albi, cu ochii mari, rotunzi, i s-a urcat in brațe și de acolo nu a vrut sa se mai dea jos. A tras de el, dar figura de cățel, mai tare, mai gălăgios, mai lipicios nu s-a dat jos și pace. Si acolo a rămas! L-a dus acasă unde a fost primit cu sufletul deschis, cui oare nu i-ar place o asemenea gânganie mica, ochioasa și frumoasă foc.

I s-a spus pe rînd Baby, Beast, Boy și cum aceste nume au fost rotate zilnic de milioane de ori, Bee i-a rămas numele.

Cînd l-am cunoscut eu împlinise patru ani, era o mândrețe de cățel, educat, civilizat, modest și ascultător cum nici nu văzusem la vreun câine până atunci.

Țin minte, de parcă ar fi fost ieri, ca ieșisem de la o vecină, cînd Ion mă aștepta afara sa-mi facă cunoștința cu „frumusețea canina a cartierului”.

Se juca in zăpadă, l-am strigat pe nume, a ridicat capul, s-a uitat lung la mine, a dat fericit din coada și, ca din pușcă, a sărit ca un iepure peste niște tufe pline de zăpadă și mi-a sărit mie in brațe.

Şi uite, au trecut anii și tot acolo e.

Între timp peste el au mai trecut milioane de nume: Bilosu, Ochiosul, Lăbuș, Cici, Lili, Titilița, Grasu,..și va dau cuvântul că de fiecare data mi-a răspuns, fără sa se supere pe mine ca-i schimb numele.

Scriu aceste rânduri și le dedic in totalitate prietenului meu cel mai fidel și mai iubăreț, care in naivitatea și bunătatea lui câinească, rămâne pentru familia noastră un exemplu de devotament total și de dragoste fără de sfârșit, pe care noi muritorii nu o putem înțelege decît parțial.

Spun asta pentru ca nu cred ca exista pe lumea aceasta cuvinte care sa descrie fericirea dusă la paradox cu care suntem întâmpinați acasă, în fiecare zi.

Și chiar dacă intrăm in casa de un milion de ori, aceasta bucurie are aceeași intensitate.

 

Lucia Vernam, Februarie 18, 2007

​

Bee a suferit o operație cu doi ani și jumătate înainte de a face acest film. După operație a trebui sa poarte in permanenta un pansament care trebuia schimbat de două sau trei ori pe zi. Bee apare cu pansamentul acesta in alt film: “Bee si ingrijorarea Luciei” facut de Lucia la putin timp dupa operatia lui Bee. Lucia l-a îngrijit cu multă dragoste pe Bee tot acest timp. Pierderea lui Bee, pe care Lucia l-a iubit foarte mult, a afectat-o profund. A plâns și a suferit îndelung după acesta și avea lacrimi in ochi ore de cîte ori ne aminteam și vorbeam despre Bee.

​